Grupul parlamentar PMP din Senat s-a dizolvat oficial. Alți doi deputați PMP și PNL au trecut la ALDE

Grupul parlamentar PMP din Senat s-a dizolvat oficial. Alți doi deputați PMP și PNL au trecut la ALDE
Publicat: 04/06/2018, 19:03
Actualizat: 25/03/2019, 21:30

Dizolvarea grupului senatorilor PMP a fost anunțată OFICIAL în plenul Senatului, în urma plecării a doi parlamentari ai partidului, Ion Ganea și Iustin Talpoș, la grupul PSD. Regulamentul prevede că grupurile parlamentare pot funcționa cu minim șapte senatori, iar PMP rămăsese doar cu șase.

„Domnul senator Talpoș se alătură unei echipe politice puternice înMaramureșși va activa începând de azi în grupul PSD din Senatul României și în cadrul organizațieiPSD Baia Marepe plan local. Am apreciat în acești ani activitatea domnului senator Talpoș și mă bucur că experiența sa în domeniuleducațieiva putea fi folosită de către PSD pentru proiecte concrete! Mult succes domnule senator Iustin Talpoș!”, a scris Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș, pe Facebook.

În urmă cu câteva săptămâni, deputatul Valeriu Steriu, care avea și funcția de președinte executiv al PMP, și-a anunțat plecarea din partidul condus de Traian Băsescu și intrarea în PSD, susținând că a ales libertatea și e convins că și alți colegi de-ai lui vor lua această decizie.

”Potivit regulamentului, au rămas doar cinci grupuri parlamentare, întrucât fostul grup parlamentar PMP nu mai împlinește numărul minim de membrii, respectiv cel de șapte”, a anunțat luni, de la tribuna plenului, senatorul PSD Șerban Nicolae.

Tot astăzi, alți doi foști parlamentari PMP și PNL au trecut la ALDE. ”Grupul parlamentar al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) din Camera Deputaților anunță că, începând cu data de 04 iunie 2018, deputațiiIon TabuganșiMihai Doru Oprișcanvor activa în cadrul grupului. Cei doi deputați au anunțat în cadrul Biroului Permanent al Camerei DeputațilorDEMISIILEdin partidele în care și-au desfășurat activitatea și că vor activa pe mai departe în grupul ALDE.Prin alăturarea celor doi deputați, Grupul parlamentar al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) cuprinde un număr de17 deputați”, informează reprezentanții ALDE, într-un comunicat de presă remis de MEDIAFAX.

Deputatul Mihai Doru Oprișcan a activat înPNLpână în martie 2018, devenind apoi neafiliat. De asemenea, deputatul Ion Tabugan a activat laPMPpână în mai 2018. Ambii deputați s-au înscris ulterior în ALDE.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
VERDICT FINAL pentru Simona Halep: NU mai are nevoie să mai aibă niciun clasament
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×